Eu sunt cel ce sunt și nimeni altcineva

A fi sincer înseamnă să fii prost, în accepțiunea multora

Nu cu mult timp în urmă am avut de-a face cu niște personaje care mi s-au perindat prin viață preț de câteva zile, mai exact o săptămână fără o zi. Nu am nimic rău de spus referitor la ele, decât că mi-a rămas fixată pe creier replica pe care mi-au dat-o la un moment dat, când am avut o chestie comună de împărtășit. Se făcea că trebuia să conving pe cineva să mă servească cu un anumit lucru; X persoana era puțin emotivă din varii motive, dar și eu eram, tot din varii motive. Dintr-una-ntr-alta, X a zis că are trac, și atunci eu am venit în completarea ei spunând că și eu le am pe ale mele, fiind la prima mea tentativă, deci n-ar avea pentru ce se stresa și emoționa, eu nefiind cu nimic mai breaz. Am vrut cumva să mă justific pentru potențialele viitoare greșeli, dar și pentru a-l ajuta pe interlocutor să se destindă. Nu vă spun că după discuție, ai mei prea puțin cunoscuți, m-au luat la bâză, zicându-mi următoarea chestiune: „Nu mai spune adevărul! ești prea sincer, nu e bine; nu e bine să fii așa deschis, mai maschează și tu, mai minte puțin, prefă-te”.

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu sunt chiar așa ascuns și superficial. Dacă am ceva de zis, o dau direct, fără ocolișuri. O fac, în special, cu persoanele apropiate, dar dacă e cazul, i-o trag și unui străin. Cu toate că am avut tendințe de lingău în trecut, acum am început să mă lecuiesc și de boala asta. Înțeleg ideea de a ascunde ceva care poate dăuna grav, dar în orice situație, fie ea cât de mizerabilo-minusculă o fi, ar trebui să o tot ții langa cu minciuni? Nu-s de acord! Asta e o capcană în care am căzut cu toții; din minciuni micuțe și nevinovate am ajuns să confundăm adevărul. Trăim cu minciuna, trăim în minciună. Suntem niște superficiali ghidați după reguli de nu-mă-leza moral, ca la americani; un politically correct, dar incorect, din punctul meu de vedere. Nu trebuie să minți un om că e bun pe o anumită nișă unde ar fi praf, dar nici să-l scuipi și calci în picioare; trebuie găsită calea de mijloc, adică aia neutră: nici ca ei, dar nici ca noi.

Eu nu mă schimb, chiar dacă voi pierde

Cu toate că se mediatizează mult modelul zâmbetului cu greață, eu încerc să mă mențin pe linia mea de plutire, fie și cu erorile multiple de calcul. O mare problemă am întâmpinat-o atunci când am fost singur prin viață o bună parte din vreme, până când m-a epuizat solitudinea. După un timp au început să-mi apară semnele de întrebare și ideile negative despre propria persoană inadaptabilă, antisocială, pretențioasă, aparte și de rahat. Calități negative însumate, care au adus cu sine multe nemulțumiri, frustrări și nefericire. Cu toate astea, am continuat să merg așa, crezând în propriile mele principii de viață, chiar dacă nu erau împărtășite cu mai nimeni. M-am consolat de nenumărate ori cu replica prin suferință ajungi la biruință, și am răzbit.

Sunt împăcat cu mine, deși societatea actuală e greoaie. Ni se aruncă în cârcă tot felul de bălării inutile de care trebuie să ne debarasăm, dacă vrem să înaintăm cât mai mult și cât mai ușor prin viață; altfel, riscăm să ne rupem spinarea. Trebuie să știm ce să dăm jos de pe noi; selecția e foarte importantă. Din atâtea multe câte sunt, cu greu mai reușești să alegi ce e bun și ce e rău. Dar, dacă ai principii solide, cred că se poate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s