Bre părinte, da’ tu ești mai păcătos ca mine!

Un subiect des dezbătut de ceva vreme încoace, în special regăsit prin ziarele de satiră și emisiunile de pamflet: pochimea, fariseismul și bogățiile. E un subiect care mă atrage, intrigă și se răscoală în același timp în mine, că-n alții se pare că n-are efect. Lumea-i încă învăluită de credință și pietate în aparență, căci altfel… ne bate Dumniezo! Nu putem să zicem ceva greșit despre pochi fără să ne temem de plezneala peste bot a palmei divine care poa’ să vie ca și consecință. Despre popi numai de bine, iar de restul… ca și resturi.

România aparține credinței: mersul la biserică și mănăstiri e ca mersul la veceu – unii merg des, alții foarte des. Bănetul aruncat pe cruciulițe, iconițe și alte celea nu-i puțin; afacerea bisericii merge brici, fără fonduri europene, strofocări birocratice și caș dat pe sub mână. Pomana vine la greu, ca să mă esprim așa, mai cizelat. Nici măcar efortul de a insista în cerșeală nu-i necesar; e suficient un anunț dat la slujbă, că lumea ți-a și venit la ușa mănăstirii cu ultimii bani din casă. Nu contează că n-ai ce pune mâine, poimâine, în zilele următoare sau tot anul pe masă, ci-i important să te duci să-i deșerți totul banditului cu kile de aur la gât. Chiar dacă vede că ești rup în cur, el tot te sărăcește. Te vede idiot, deci te buzunărește. Tu oricum, însiropat bine cu doctrină, ajungi să insiști ca el să-ți ia chiar ultima pereche de chiloți de pe tine. Enoriașii, îmbuibați cu ideea că popa e și el un mic Dumnezeu pe care nu au dreptul să-l analizeze sau critice, se ghidează  în viață după acest aspect, pe care-l respectă cu sfințenie. Dac-ai dat cu vreun cuvânt greșit peste preoți te-ai ars: sar ăștia pe tine să te sfâșie ca niște dulăi turbați dresați pentru lupte de stradă.

Profitând de prostia omenească, nesimțitului de părinte(pardon! dar nu pot peria un hoț cu tupeu jegos) nici măcar nu-i e rușine să defileze pe față cu fel și fel de bogății, sfidând enoriașii care, poate dorm sub cerul liber sau prin canale, deci de mâncare prea puțin se mai pune problema. Pe el îl doare, oricum, la bască. Împuțitu’ e mai periculos ca orice cerșetor decent de pe la metrou: porcu-ntinde mâna din BMW! și poate-ți dă și-o flegmă după, ca semn de respect și mulțumire…

Dar lumea-i iubește și-i venerează. Îi așteaptă, cu drag și inimă deschisă an de an, la sfințitul caselor. Îi îngroapă-n saci de cartofi, porumb și grâu – dacă-s de pe la țară și n-au altă ocupație în afară de agricultură, deci nici venit -, în pensii și-n alte bunuri materiale. Părintele trebuie să aibă mereu întâietate în societatea românească, chiar și-n detrimentul pruncului nehalit din leagăn, care – fie vorba-ntre noi – poate să mai rabde, ce dracu’! Un popă cu berea-n brațe, aur și smaralde bătute și-n cur merită tot respectul din partea noastră, dar în mod special merită respectul ăla material după care tot tânjește, că doar nu degeaba s-a făcut el popă…

Așa că, Dumnezeu să ne aibă-n pază, zic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s