Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie

Să plec. Și uite că m-am dus departe, da’ departe tare de tine, dragă Românie! Am trăit mulți ani cu impresia că îmi aparții și că-ți aparțin, părea să existe o înțelegere tacită între noi. Aveam un respect atât de înălțător pentru tine, încât mă și miram de multe ori; mi se părea că trăiesc un sentiment nou, pe care nu-l întâlnisem în mine pentru vreo ființă. Te adoram și-mi doream să-mi rămâi mereu aproape, așa cum credeam că-mi ești. Te visam, te veneram, te adulam și te iubeam în același timp. Nicio altă dragoste mai mare nu purtasem în mine așa cum ți-o purtam ție, și încă ți-o mai port, deși… poate că nu meriți. Ți-am fost fidel chiar și atunci când am avut momente de răscruce. Trădarea era un cuvânt pe care-l detestam și mi-l goneam mereu din viață.

Dar a venit și clipa grea, când totul mi s-a dus pe apa sâmbetei. Tot ce nutrisem pentru tine se făcuse scrum. Mi-ai arătat cât de supusă poți fi, tu, mică Românie! călcată-n picioare de toți neavuții. Ai lăsat toți analfabeții și sămâțarii burtoși să te terfelească și să te plimbe prin toate dughenele infecte. Te-ai transformat într-o târfă a Europei, dar una ieftină, de pe centură, pe care prea puțini pun prețul corect. Te-ai delăsat și te-ai lăsat în mâinile cocalarilor care n-au știut altceva să facă în afară de a te batjocori. Te-ai dus Dracului, și dusă ai fost! și încă mai ești, și sigur vei mai fi….

Și știi ce-a fost? A fost o zbatere; dar m-am zbătut, iubită patrie, să-ți fiu alături la bine și la greu. Dar greul, pe mine, mă îngenunchiase… și-mi sângerau genunchii, și-mi lăcrimau copiii să pun ceva pe masă, orice, dar să mănânce. Eu m-am sforțat aprig, și cu încăpățânare m-am tot zbătut să-ți fiu aproape,ȚIE. Dar, vezi? nu am avut cum. Prea multe deziluzii și oameni necinstiți m-au transformat în iudă. Ș-am hotărât să plec, căci altfel nu e chip să pot să te salvez, decât din depărtate.

Și-s tot plecat, de ceva vreme, și tot mai sper, și sper degeaba… căci tu, tot rău o duci, și tot supusă ești. Și-s tot aceeași oameni infecți analfabeți, cu veșnicul tupeu de-a te scuipa în față, și de a-ți demonstra că tu nu valorezi nimic în propria ta țară. Respect să cauți, că tot n-ai să găsești! și când se-ntâmplă, de se-ntâmplă, zici bogdaproste, deși  e o normalitate ca cineva să-ți ofere respectul cuvenit, și nu o anomalie ca în cazul tău, Românie.

Am să revin. Dar toate se vor întâmpla când lucrurile vor funcționa așa cum ar fi corect să funcționeze: când te vei debarasa de toți impotenții și-ți vei aduce-n loc oameni de bun-simț, capabili, respectuoși, educați și coreți. Oameni care să te respecte, care să-ți fie de ajutor în nevoie, care să te îndrepte și care să te iubească. În momentul ăla voi veni și eu, fiindcă cei care te iubesc pe tine, mă vor iubi și pe mine, iar dragostea nu îndepărtează, ci apropie om de om. Până atunci, te salut din depărtări, cu durere-n suflet și speranță cât un purice.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s