Tristețile toamnei

Câmpuri întinse mă așteaptă să mă îmbrățișeze azi,

căci toamna a venit. Mi-e dragă, dar o melancolie pare

că mi s-așterne-n suflet.

În frumuseți de ceruri bleu mă pierd, și sufletu-mi se duce,

și pleacă spre un alt tărâm ce-l tot cunosc,

dar nu-l pot zice în versuri, căci mi-i strâns în suflet.

Adio, vară! Lasă toamna să mă cuprindă,

și să-mi aștearnă în privire, o-ntindere de uscăciuni.

………………………………………………………………………..

Fac pași ușori, spre nemurire; pe o cărare-alin pășesc,

și-mi pare că-i a mea uitare…

de ce nu vin? de ce nu plec?

Și simt cum timpul nu-i al meu, dar retrăiesc ce-am tot simțit

în toamne, tot un vis măreț, și liniște, și nemurire.

Sunt singur pe cărarea toamnei, și singur pe cărarea vieții;

o, viață! ce tristă ești în ochii mei…

Dar toamna-abia începe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s