La țară nu-i ca la oraș

Când dau la sapă, simt cum mut munții din loc

Dragi cititori, cum bine nu știți, eu provin din mediul rural, ș-o bună parte a vieții mele mi-am petrecut-o în praf, cu sapa-n mână și negru subt unghiile de la mâini și de la picioare. Știu, sună cam scârbos, dar cam asta e realitatea când ai o bucățică de pământ mai mare(un 20+ ari) pe care trebuie s-o întreții dacă vrei să halești bio, evident. Cine are impresia că viața la țară e numai lapte și miere și că din rect-anus îți iese doar creme brulee, se înșeală cel puțin amarnic. Vă spun, dară, că se muncește “la greu” și din greu, majoritatea recurgând tot la vechile utilaje: sapă, coasă, furcă, hârleț, lopată, roabă și saci de iută. O altă certitudine ar mai fi și vârsta muncitorului de câmp: 70+, adică băbăciunile pensionare, majoritatea foste CAP-iste. Uneori, în pitoreasca imagine ajung să mă confund și eu cu ei, deși par mai mult un soi de exotism decât clasicul personaj care populează porumbul cu sapa. Nu mă dau în lături de la muncă, cu toate că nu e întocmai o plăcere să faci munci grele, aș spune chiar dintre cele mai grele. Nu știu câți dintre voi știu a prăși, dar vă spun că nu-i simplu, mai ales când ai și suprafețe vaste, decupate și împrăștiate ca piesele de puzzle, pe care trebuie să le unești, de data acesta însă cu sapa. Cu siguranță o parte din voi se vor regăsi în descrierile mele, că doar nu toți v-ați născut la oraș, nu?

Dacă tradiție nu e, atunci e mediocritate și prost gust

Cred c-am mai specificat în vreo două postări pe blog că sunt de prin Moldova, mai exact dintr-o comună nemțeană, destul de mare ca populație. Nu există locuință-n sat care să n-aibă, cel puțin, un membru plecat în afară(a se înțelege aici în special Italia). Putem de aici concluziona că cei rămași sunt bătrânii pensionari și eu. Istoria noastră se vrea a fi una mai colorată, în sensul că se pune accentul pe ideea că suntem ceangăi(adică o combinată între români și secuii de pe la noi), o istorie care nu-i tocmai mincioasă – se vorbea o maghiară arhaică în cel puțin jumătate din sat, unchiul meu relatându-mi că-n școala primară o parte din colegii lui nu știau limba română. În prezent doar două babe mai șușotesc pe la colțul străzii un limbaj pe care eu nu-l înțeleg, și pe care nu l-am înțeles vreodată. Hai s-o scurtez și să spun că tradiția s-a cam pierdut în proporție de 90%. Toți și-au tras vile de prost gust și de proastă factură, și și-au distrus vechile locuințe, ș-au aruncat tot ce era mai de preț la gunoi, fiind vrăjiți de fata morgana occidentală. Acum își plâng pe la colțurile casei prost făcute pierderea iei vândută pe nimic, dată de pomană sau aruncată la groapa de gunoi. Dezmeticirea a venit, pentru unii, mult prea târziu.

În prezent, satul zace în mediocritate și prost gust: oameni cu înfățișări în aparență, haine made in China cumpărate de la Orice produs 10 lei și teren dat în arendă, sau lăsat în paragină. Din ce a fost cândva, cu hărnicie și bun-gust, n-a mai rămas decât câteva rămășite menite să arate că satul românesc trăia bine și fără prea multă civilizație înțeleasă prost de majoritatea dintre noi. Acum nu găsim decât tristețe, bețivi cerșetori și câțiva copii nefericiți că nu s-au născut în occident, și sunt nevoiți să studieze în clădirile dărăpănate. Un sat care seamănă izbitor cu multele sate românești, triste și parcă fără viitor…

Advertisements

One thought on “La țară nu-i ca la oraș

  1. tu, ca om tânăr, prins între două lumi sau, cel puțin, între două-trei generații, profitînd de mentalitatea și judecata pe care le ai, poate și de câteva cărți din casă, de conectarea la nou, prezent și poate cu viziunea unui posibil alt viitor de ce nu iei taurul (sau boul, cum o fi acolo la voi) de coarne să te implici în ceea ce înseamnă comunitate? sigur, sună straniu de perimat, dar nu trebuie să sune dezarmant. poate iei legătura cu oamenii importanți ai locului, poate cu cei de la școală, primărie, (nu zic biserică decât dacă simți că merită și ai cu cine), în fine, și încerci să aduni unul-doi-trei, câțiva copii pentru un film, lectură, concurs.. whatever… unde pot veni și ăi bătrâni..
    hai că înțelegi unde bat.
    dacă nu mișcăm ceva la nivelul nostru micro, cred că nu avem aproape niciun drept să judecăm și acuzăm la nivelul macro din care facem parte.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s