Lecțiile de halit de pe net

Vin alegerile în S.U.A, pe ale noastre meleaguri vin cele parlamentare, dar cui îi pasă? Pe mine, personal, nu mă doare în cur nici măcar la figurat de mizeria în care se scaldă România, fiindcă am dileme mai mari, ca de pildă, cele legate de gastronomie. Și de unde le tot am, poate mă întrebați? Sau nu mă întrebați?… Ei bine, că mă întrebați sau nu, eu o să vă spui că-mi vin de pe net, dragii miei!

Din postările tuturor veganilor, raw veganilor și a țăranilor de pe la șaormerii am ajuns să tremur de spaimă când se apropie ora de halit. Brusc intru în fibrilații și am atacuri de panică, fiindcă-mi imaginez cum unu’ d-ăsta care mănâncă sănătos şi se perindă prin toată mass-media să ne și arate, îmi dă cu o vargă peste mâini, sau îmi înțeapă degetele cu vreo șapte furculițe, doar pentru că mănânc nesănătos. În mintea mea omu’ deja are turbă, cu ochi roșii, spume la gură și fum pe nări, gata-gata să mă radă de pe suprafața pământului celor care știu a mânca bine și sănătos. M-ar spinteca cu foiţe de ceapă şi mi-ar îndesa un fenicul în gură, doar-doar să mă implice și pe mine emoțional – fiindc-o să urlu de durere și nervi – în mersul ăsta naturalo-sănătos, chiar și cu forța dacă e necesar. Și, ca să fie și cireașa pusă pe tortul raw vegan, niște spirulină strecurată în orice în loc de umami ar fi ideal.

De vreo câțiva ani încoace, România nu mai înghite carne. Toți s-au măicit și s-au americanizat, că au văzut ei că așa se poartă, și se duc după cum bate vântul trend-ului alimentar. Mai nou, toți au pe la Cucuieții din Deal plantații de mango, banane ș-alte fructe exotice, sere cu fel și fel de anghinare, fenicul, anason sau mai știu eu ce, lăsând în urmă zicala „cea mai bună legumă-i carnea”.

România, actualmente, se împarte(din punctul meu de vedere), în două mari categorii:

  1. Exclusiviștii, adică personajele care se îmbulzesc să nu rateze niciun ultim răcnet – pe ăștia îi vezi înghesuindu-se, ca niște mari snobi, pe la toate marile evenimente de feșăn, fie el și un feșăn gastronomic.

  2. Prostănacii societății, în această categorie incluzându-se toți aceia care iau baxurile de pulpe de pui de vreo șapte sute de kile la un preț derizoriu, și beau sucurile acidulate de cea mai proastă factură.

În rest, Dumnezeu cu mila! Fiecare mănâncă cum poate, pe unde poate, și dacă mai apucă… fiindcă suntem mereu pe fugă, deci cine mai are timp să și mănânce? Așa că, măi omule care-mi spui tu cum să mănânc, cât și când, n-ar fi mai bine să-ți ții pliscul? Dacă tot vrei să faci ceva constructiv, luptă-te cu legile pân-ajungi să interzici fast-food-urile astea atât de dăunătoare. Nu mai veni cu rețete suspecte pentru cetățenii de rând, că le faci rău. Oamenii n-au bani nici să treacă strada, deci de mâncare de o calitate mai puțin îndoielnică nici nu se pune problema. În funcție de portofel, cumpără și lumea cam ce se poate. Și vezi și tu cum e cu salarizarea la români… Mai bine te duci mătălică și faci pe dracu-n patru să mai scoți de pe rafturi căcaturile care se vând în supermarket-uri sub denumirea de „mâncare”. Nu crezi că așa ar fi mai corect, decât să vii să-mi vâri o rețetă pe care eu nu mi-o permit nici măcar post mortem? Suntem rupți în cur, dar fudui cu caru’. Ne mănâncă viermii, suntem rebuturile Europei, mâncăm pește în putrefacție, dar prezentat fancy, că e la modă plating-ul.

Hai, mai bine mă duc să bag o ciorbă de cartofi cu niște ceapă, până nu intru iar în fibrilații de frica unui prof de gastro.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s