Sunt cheltuitor, dar vreau să mă lecui

Yeah, baby! Îmi place moda, și-mi place să mă îmbrac ultimul răcnet, cu toate că mă strâng la cur tot anul să-mi iau două boarfe care oricum se duc – ca și trend – în două luni. Dup-aia deviu brusc demodat, și-s imediat aruncat într-un colț umed și întunecos, de toți criticii modei actuale – pârț! Dar eu tot mă încăpățânez să fiu la modă, mereu, deși depun eforturi supra-realiste pentru a mă menține pe podiumul vieții. Însă acum a venit momentul mult așteptat, și anume, sărbătorile de iarnă, care vin mereu cu o cheltuială în plus plus plus. Pe scurt, de 3X plus, deci, despre ce vorbim?

Nu există sărbătoare românească în care să nu se sară cu cașul gros scos de prin toate cotloanele buzunarelor rupte ale gecilor fabricate din poliester, poliuretan, sau mai știu eu ce, și foarte rar dintr-un bumbac de calitate. Ne umplem casa de nimicuri, dulapurile își revarsă ușițele crăpăcite de la atâta îndesat, iar hainele sunt stivă peste tot pe unde mai există un loc liber în afară de dulap. Ne încărcăm cu lucruri inutile, avem țoale pe care nici nu le-am purtat vreodată în viața noastră, dar ne plângem de sărăcie și trai greu. Niciodată nu avem nimic, dar garderoba ne-o schimbăm o dată-n lună, iar bax-urile cu sucuri suspecte făcute din te miri ce, nu ne lipsesc din cămară.

Dar, ce să-i faci? Așa-i românul! subjugat fiind de fostul regim, recuperează ca la maraton – se pare – de vreo 27 de ani, și încă-i mai merge, că-i tare neobosit, judecând după faptele concrete de prin mall-uri sau hipermarket-uri. Cu cât ești mai sărac cu duhul, cu atât mai mult încerci să compensezi, etalând maldărele de cumpărături pe care ți le faci cu fiecare ocazie de sărbătoare. Nu contează câte salarii dai, ci-i important să cheltui cât mai grosolan, și cât mai inutil. Practic, e o normalitate să fii risipitor, în speranța că atunci când nu vei mai avea de niciunele, părintele drag cu pensie de C.A.P să te primescă cu brațele deschise de rudele de salam pe gusturile tale, tu, fiul cel pribeag prin magazine.

Oricum am da-o, românul tot român rămâne: cu masa îmbelșugată, credință-n suflet și tobă-n stomac. Apoi clasicele sirene ale ambulanței, veșnicele beții comatoase și dezbrăcăciunile de prin cluburi, difuzate pe la principalele buletine de știri. Moși cu pătrățele pă peste tot, și lista poate continua… Din când în când, de prin vecini, mai auzi câte un colind remixat, un nenea mai împodobește bradul, ș-un altul vine de prin Canada să ne colinde de toți banii pe care și-i întrebuințează, apoi, în scop nobil, creșterii bunăstării familie sale. Postim verbal mai mereu, ne dăm pioși și vrem să arătăm impecabil întotdeauna. Ne apretăm cu fierul de călcat pentru a da bine pe sticla socială, iubim papara luată pe la colțuri de soțul stăpân suprem al nevestei, și vrem să fim pupați în poponeață pentru nimicul din noi.

Cam așa arată viața noastră: un mix de de toate, cu atâtea ciudățenii de-ți vine să te pălmuiești non-stop, numai gândindu-te la ele. E o amestecătură bizară, dar tipică sărăciei. Îndestularea și etalarea mereu au făcut casă bună, și or să mai facă de acum încolo. Însă, în toată povestea asta or fi existând și chestii frumoase despre care nu vreau eu să povestesc în acest articol, fiindcă nu face subiectul articolului.

Sarabanda e abia la început. Cam atât am avut de spus.

P.S: Nu urăsc sărbătorile.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s