Mă căsătoresc, că-i cazul să schimb dracului macazul!

Afară ninge liniștit și-n casă arde gazul de prin centrale, nestingherit, că-i frig și este cazul! Așa m-am gândit să încep această nouă postare, pe care o s-o stric cât de curând cu niște obscenități de mama focului, dar nu d-alea din 50 de umbre, răpănoșeniile hidoase care se vor a fi bedesemeice, îndoite cu resturi digerabile pentru mase, sau… poate să fie și pentru mese, că merge vizionat filmul și la o nuntă de cort(urărese). Pentru gustul meu, film e un sirop prost făcut din coloranți, și niciodată un film de artă. Dacă vă plac perversiunile sepsuhale(adică sexuale), căutați ceva mai interesant, ori curărați zăpada din fața blocului; acolo să vezi tu hardcore! Dar uite că am sărit spre un palier al filmelor, și blogul meu nu este unul de critic de muvi, însă vă pot recunoaște cu mâna pe inimă, plămâni, apendic, ficat, ș.a.m.d că-l iubesc pe Hitchcock tare mult, și-mi amintesc, cu drag, serialul de pe TVR2 – Alfred Hitchcock Presents(1955) –, pe care-l urmăream cu sfințenie.

Las, însă, filmele la o parte, ca să revin la subiectul titlului articolului, o temă ce mi-a scos peri albi de când am început să judec, cumva, pe pământul ăsta. Nu știu cum Dumnezeu se face, dar mi se pare că unii bărbați, atunci când se îndrăgostesc, încep să devină penibili, iar fetișcanele de pe lângă ei, agățătoarele, se transformă în niște șmechere sigure pe ele că l-au înhățat pe prost. Cel puțin asta am citit pe chipurile unor cupluri întâlnite în traseul vieții mele. Unii sunt atât de faini înainte de drăguță, arată bine, frumos apretați, subțirei, însă cum apare mândra, la scurt timp, se și instalează șuncile pe individ, exact ca pe porcul din coteț, îndopat cu lături întru creștere, de parcă zici că ar fi la maratonul îngrășatului. Face ce face tipa, și-l prinde-n laț pe individ, ca să-l și bage puțin la însurătoare. Nu de alta, dar românii dacă nu se căsătoresc până-n 30 de ani ca să poată dup-aia să și divorțeze pe nepotrivire de caracter, n-au făcut nimic. Că doar ei nu se căsătoresc cu mintea limpede și o maturitate desăvârșită, ci o fac că-i cazul, că cere societatea, că te împing rudele, că te bârfesc vecinii, că s-au căsătorit și alții de aceeași vârstă cu tine și tu ai rămas cam ultimul, că se supără popa, etc. La noi, dacă nu te-ai luat până-n 30, ești adio! Nu te mai ia nici dracu’! Poate oi fi tu puțin mai sceptic în ceea ce privește căsătoria, dar dacă toți prietenii tăi sunt deja cu acte și copii, tu să stai așa, pe uscat? Nu intri și tu în turmă? Păi, trebuie! că altfel te exclud.

Căsătoria la români e ca diareea: o faci că te taie… de pe listă toată lumea dacă n-o faci! Cum, să nu fii căsătorit? Păi așa ceva nu s-a mai pomenit veci pururi! Te bagă ăștia la un program de exorcizare, îți scapă perechi de palme câte or fi necesare, te duc la psiholog sau, în cel mai rău caz, te declară caz patologic. Ideea e că în România, dacă nu ești căsătorit, te-ai dat dracu’! C-o faci de plăcere, c-o faci din constrângere ori că e de nevoie, o faci și gata! ai scăpat de-o grijă. Că vin, pe urmă, altele, înmulțite, înzecite, nu mai contează; important e să te știe lumea căsătorit. Apoi, că mai auzim pe la știri cum se mai taie soții între ei, nu mai contează; important e „să formezi o familie”. Așa e! Fără famelie, „viața e pustiu”! Și câtă dragoste găsești între soți… când îl vezi pe bărbat cum își sprijină, gingaș, întreg brațul de gâtul domniței, iar ea se mândrește cu iubirea pe care el i-o poartă în portofel, cum să nu te bucuri pentru ei? Ce frumusețe, câtă iubire!… Fac mereu dragoste când el vine bat de la muncă, dând naștere unui prunc din rodul iubirii, pentru a intra, astfel, în circuitul lumesc al vieții dupe pământ. Într-o căsnicie românească, bărbatul nu înșeală niciodată, iar femeia nu-și pune la bătaie fofoloanca unor alți hăndrălăi cât timp bărbatul trudește prin străinătățuri. Nu, nu! așa ceva nu s-a pomenit pe la noi, și nici eu n-am auzit cazuri de nefericire în cupluri, când, din cauza unei depresii severe, femeia/bărbatul ar fi recurs la suicid. Și câte și mai câte…

Aș concluziona astfel: subiectiv, consider că în România încă se mai poartă căsniciile de nevoie, de ceas biologic, de teama de singurătate, însă prea puține din dragoste.

Advertisements

5 thoughts on “Mă căsătoresc, că-i cazul să schimb dracului macazul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s