Omul de după gânduri

Nu mai există. Atunci când încetezi să gândești, mori. Te duci în lumea oligofrenilor cu minus doi neuroni, care știu doar să dea din fese și cam atât. Bagă-n maț, se închină cum li se arată, gesticulează ghidați de niște ațe, și cam atât. A gândi înseamnă viață, chiar dacă gândurile, uneori, pot fi sumbre. Chiar dacă gândurile tale, uneori, nu coincid cu ale majorității, chiar dacă gândurile tale te pun în situații stânjenitoare și, uneori, te bagă în încurcături. Gândul poate fi și moarte, iar moartea e doar o altă etapă a existenței noastre. Până la urmă, nu a scris nimeni că viața trebuie să fie veșnică sau feerică, cu toate că ne dorim adesea să nu avem parte de necazuri care ne pot conferi stări neplăcute, și am vrea, parcă, uneori, să fim și puțin nemuritori. Gândul poate fi și durere. Am putea spune că unele probleme ne dor chiar și la nivel fizic, cu toate că durerea resimțită, atunci când suferința se instalează în noi este, cumva, de necatalogat; pare un soi de stânjeneală, dar la un alt nivel.

Gândul îți oferă libertate, dar tot el are capacitatea să te constrângă. Dacă nu poți să-ți controlezi propriile gânduri, ajungi să fii prins în carapacea lor. Învață-te să te înveți, ca să te poți cunoaște. Falsa idee că, odată ce ajungi să cunoști pare că nu mai cunoști nimic, nu este decât o minciună nefericită, care are scopul precis de a manipula mai ușor. Este drept că doar geniile pot atinge voalul eterului, dar cunoașterea nu face altceva decât să ne aducă cu un pas mai aproape de noi, în fond.

În zgomotul asurzitor al dezvoltării, înconjurați de atâtea minunății, nu am făcut altceva decât să ne însingurăm. Handicapul evoluției – tehnologia – este acela că, prin facilitare, se ajunge la debilizare. Deseori mă încearcă senzația că, cu cât mi s-a ușurat munca mai mult, cu atât pare că m-am împovărat de probleme. Dar problemele mele nu sunt de natură fizică, ci toate se petrec la nivel mental. Scepticismul și nebuloasele au ajuns să-mi caracterizeze întreaga existență. Căpătăm tot felul de aptitudini la serviciu, alergăm după faimă, bani și plăceri trecătoare, însă ne înjunghiem propria personalitate. Ne-o schimonosim, fără să ne dăm seama cât de rău îi putem face propriei persoane, propriului trup. Ajungem, într-un final, să facem parte din marea mașinărie: suntem produsul STAS de fabrică, nimic în minus, nimic în plus. Suntem programați și lăsați să „lucreze”. „Cum se fabrică” de pe Discovery s-a transformat într-un proiect uman. Omul a devenit, fără să-și dea seama, mașinăria pe care el a conceput-o, cândva.

Cred că asta e evoluția, cu toate că pare înfricoșătoare. Dar nu o putem ignora.

Pe mai târziu, cu alte gânduri!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s