Eu nu mai scriu de mine, nici nu mai știu de tine
Când mai vii pe la noi,
Să fie și cu ploi
de flori, petale-n zare, să zboare păsări călătoare
când dragostea ne moare,
s-aducă-n cioc și-n gheare o roză, scumpă floare…
Iubirea mea în veșnicie, o tainică murire
A fost cândva, dar nu mai e; nici pești, nici crai, nici umbrele.
Te-ai dus încet, plutind pe-un nor, și te zăream cu ochi mirați
Dar n-ai privit în urmă, să-mi vezi ochii crispați
ci te-ai tot dus, și dus ai fost, și eu aici zac fără rost
și te aștept, și vreau să vii…
Dar, oare tu mă știi?
jurnalistulliber 
Si tot pe-un nor va reveni… 🙂
LikeLike
Si te-ai dus dulce minune
Si-a murit iubirea noastra
Floare-albastră…floare-albastra
Totusi …este trist in lume
Mihai Eminescu
Floare-albastră
… cam la asta se rezuma viața noastră ,așteptările noastre , trăim intr-o lume a iluziilor dar ratăm esențialul…iar esențialul este ca noi continuam sa trăim iar undeva aici sub nori o floare albastră ne așteaptă să o descoperim, să o iubim să uităm trecutul să ne reevaluam optiunile ….stiu cum e…eu insumi obercaiesc in aceasta păcla mocirloasa orb la lanul de flori albastre care mă inconjoara cu dragostea lor si uimire de orbirea mea…
LikeLike
Poezii triste…rupte din suflet ca niste frunze moarte desprinse de ramuri de vântul deznădejdii…
LikeLike