Hai că poți!… o laie

Deseori aud scandându-se din tribuna partidelor parlamentare stradale sloganuri de genul „ești cel mai bun!”, „poți să faci!”, „ești capabil!”, „ești în stare!”. În consecință, replica mea ar fi că „pot pe dracu’!”, și cam atât. Este absurd să ni se tot implementeze ideea de putut orice, în condițiile actuale de trai de orice fel, numai calm nu. Eu aș cere, mai degrabă, un putut de lene, de tolăneală, de repaos, de minte limpede, de plimbare prin natură, de liniște. M-am săturat să tot aud pe nșpe voci tot felul de texte de ridicat moralul ori ridicat omul din rahați. Hai, mai scutiți-mă cu porcăriile astea! Scopul ultim și nesimțit este acela de a-l îmbărbăta pe fraier din dorința de a-l pune mai mult la muncă; cu cât știi să faci mai multe, cu atât cerințele cresc, inclusiv volumul de treabă. Evident, în orice există și excepții, dar eu aici fac referire stric la chestiuni practice. Aceeași poveste se aplică și pe palierul gândirii, cu toate că vor fi voci care să mă contrazică, argumentându-mi contrariul. Ideea e că nu toți suntem la fel, cu toate că tendința este înspre uniformizare, și, ce să vezi? îi cam iese lumii actuale. Problema e că unora le cam iese și pe nas…

Dar ce te faci atunci când nu reușești să poți ceva? Începi să te frustrezi. Și frustrându-te, te-ai dus dracului! De acolo pornește un val-vârtej de probleme, fel și fel de nemulțumiri, impresii că ești incapabil, prea prost pentru lumea asta, invidia începe să capete formă în sufletul tău și câte și mai câte chestiuni de genul negative… Vin, ca urmare, comparațiile cu altul care e evident mai bun decât tine, mult mai priceput, frumos, deștept, tânăr și dornic. Teama de a nu fi înlăturat se stârnește, pentru că societatea cere un standard. De aici nu mai e decât un pas către începutul nenorocirilor: oameni agitați din dorința de a face cât mai multe într-un timp relativ scurt. Datul peste cap de trei ori ca Greuceanu e mic copil față de dorințele celor care-și doresc să atingă perfecțiunea. Cu cât te agiți mai tare, cu atât o dai mai rău în bară – cel puțin eu așa mi-o fur(vorba lu’ taică-meu). Și mă duc dracului să plâng într-un colț în timp ce-mi lovesc țeasta de colțul peretelui gândindu-mă la ce n-a funcționat, la ce-am greșit. După un timp încep să nu-mi mai simt gândurile din cauza loviturilor; capăt un retard din cauza creierului care începe să-mi sângereze și să-mi inunde cutia craniană. Mă rog, ideea e că autopedepsirea nu e o soluție bună. Cred că mai degrabă sinceritatea ar fi portița de salvare. Vorba aia: e loc pentru toți sub soare!

Eu, personal, nu cred în putut orice, și nici nu sunt de acord cu sforțarea omului. Consider că fiecare are ritmul și capacitatea lui, deci nu toți suntem făcuți pentru a fi medici, spre exemplu. Este ok să recunoști că nu poți. Mă încântă și ideea refuzului, dar nu a refuzului din alintătură, de fiță, ci refuzul celui care știe ce vrea de la viață. Este sănătate curată, în special sănătatea minții. Dacă cumva te-ai ratat pe drum, ar trebui să-ți iei pauză de privit în oglindă pentru a te mai analiza de n ori dacă până la momentul ăla n-ai făcut-o cum trebuie, ca să te accepți cu minusuri fără a te mai uita în gura celorlați care habar n-au cine ești. Tu ar trebui să te cunoști, să te recunoști și să-ți cunoști defectele și limitele, iar dacă nu ai așa ceva, atunci… du-te dreq! că eu oricum nu te cred.

Hai, că nu poți!… să fii întru totul de acord cu mine. Deci, am avut dreptate. PA.

Advertisements

2 thoughts on “Hai că poți!… o laie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s