Fabrica de iluzii

Standarde, tipare, frumuseți răpitoare și tot ce vrei găsești la Hollywood. Personaje milimetric de perfecte promovate pe întreg mapamondul, made in U.S.A.

Marilyn Monroe – emblematica blondină hollywood-iană cărnoasă și sexoasă, cu o naivitate cuceritoare și zâmbet prostesc, fără niciun defect pe niciun plan. Însă, toate în aparență. Câți dintre voi știu că ea a fost abuzată sexual în copilărie, că mama ei psihopatică, internată în numeroase rânduri la nebuni nu a putut-o îngriji, aceasta fiind nevoită să crească prin orfelinate și pe la mai multe familii adoptive? Oare dependența de alcool și pastile să fi fost dintr-o mare fericire pe care modelul și actrița simțea nevoia să le îmbrățișeze? Nu, n-aș zice. Lindsay Lohan, copila-starletă-minune, cu uimitoarele filme de succes pentru adolescenți – azi, o tânără dependentă de droguri, bruscată fără nicio jenă în plină zi de iubitul rus chiar sub privirile curioase ale oamenilor, devenită bătaia de joc a tabloidelor din state. Internată de foarte multe ori la dezintoxicare, o întârziată pe platouri de filmare, Lindsay zace în prezent în umbra vremurilor apuse. Steaua de odinioară a căzut, stingându-se fulgerător. Kurt Cobain, muzician de senzație, omul care a modelat o generație – dependent de droguri, moare dintr-o supradoză în plină tinerețe, la doar 27 de ani. Maniaco-depresiv cu tulburări bipolare, Cobain se zbate într-o lume aspră și profitoare, în care doar muzica reușește să-l mai țină în viață. Între creație și compromis, într-o lume paletată de culori, refugiul în droguri îi aduce liniștea finală.

Acestea sunt doar câteva exemple de artiști faimoși, emblele unor generații – icoanele perfect imperfecte. Mirajul făcător de minuni poartă un nume: Hollywood. Aici, oricine vrea succes; aici, lumea tânjește după celebritate. Aici, oricine e în stare să facă orice doar – doar de-ar obține un strop de celebritate. Operațiile estetice cât mai evidente sunt perfecte pentru acel burst de celebritate, cum ar spune americanu’, adică te propulsează pe culmile succesului cât ai zice pește. Exemple grăitoare ca Nicky Minaj ale cărei poze cu before and after sparg mitul curului imens natural, ori Kim Kardashian – faimoasa vedetă de emisiune-serial tv, crescută și modelată în lumina reflectoarelor – ne arată o lume iluzorie, în care aspectul extern primează, în detrimentul omului cu suflet.

Perfecțiunea nu există. Perfecțiunea se construiește, dar se contruiește asemenea castelelor de nisip. Toți sunt apretați, așezați, cu fațeze dentare, lifting-uri faciale și dependențe de toate națiile. Cu toate că externul se modelează, încă nu s-a inventat plămăditorul de suflete. Credeți că niște dinți orbitori și un zâmbet larg nu poate ascunde în spate o suferință masivă? Aveți senzația că un cur și niște țâțe implementează fericire-n individ? Cine trăiește cu impresia că celebritatea aduce o liniște sufletească, se înșeală amarnic. Adesea, vedetele ascund fel și fel de probleme pe care, de cele mai multe ori, impresarii sau casele de discuri le îndosesc, pentru a nu sparge mitul. Sunt scoase la iveală gunoaiele atunci când se încearcă o propulsare, sau se caută subiecte senzaționale din nefericirile starurilor. Oamenii celebri pe care noi îi admirăm, uitându-ne pe ecranele televizoarelor/laptop-urilor/tabletelor ca la niște dumnezei, de cele mai multe ori sunt persoane singure, fără familie, fără prieteni. Agățătorii impresioniști sunt doar niște lingăi sugători de bani, și nicidecum prietenii lor. Faima aduce, cu sine, și niște riscuri. Cred că e dificil să fii vedetă, și mai dificil e să te încrezi în cineva întru totul, atunci când ești o persoană cunoscută. Din cauza asta auzim de tragedii, vedem live news-uri cu internări sau acțiuni stupide ori tragice ale starletelor/starleților. A fi vedetă, într-o lume barosană, înseamnă a-ți asuma riscuri, chiar cu riscul de a nu mai fi tu. Totul e fabricat pentru vânzare. Omul, devenit o marfă.

Hollywood, mirajul din deșert. Totul apare și dispare într-o clipită. Unii vin, alții pleacă; flux continuu de vedete. Banii curg, totul e un perpétuum móbile.

Curg și viețile, dar, cui îi pasă, atât timp cât cash-ul se face în timp ce mașinăria de vise se mișcă neîncetat?…

Atunci mă întreb: în această lume minunată pe care nu o cunoaștem cu adevărat, dacă am intra în substraturile ei, oare câți ne-am mai dori să fim ca idolii noștri după care tânjim în fiecare clipă?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s