Zac în viață ca frunza pe gunoi

Eu nu mă pot lăuda cu mari realizări poetice, nici cu căsnicii fandosite ori cu copii de prim rang. Viața mea, în genere, s-a desfășurat atât de banal încât dacă te-ai căca într-un veceu cu bazinet deasupra capului, ai uita să mai tragi apa de prea clasicul lanț. Practic, uiți că te-ai răhățit, uiți că ai fost în veceu, uiți și de tine uneori. Atât de spectaculos traseu am avut până în prezent, până la faimoșii 30.

Nu simt c-am trăit mai nimic, cu toate că am avut beții, am căzut și-n cap, m-am futut tipic adolescentin – pe unde am apucat – , am dat-o-n bară cu școala, m-am despărțit ș-am suferit, m-am lăsat preș pentru alții, am avut episoade jenante, am judecat aiurea, ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, nimic interesant, ci doar tinerețea! nu că acum aș fi o persoană bătrână, pregătită de ultima suflare, care stă lângă nepoți îngânând povești străvechi, cu zăbala-n colțul gurii și disfuncții în pantaloni. Zic doar că e normal să treci cumva prin viață, să faci anumite chestii dacă e să le faci, și dacă nu le-ai făcut nu cred că te condamnă cineva de faptul că ai fost cuminte. Ideea e că nu trebuie să prezentăm toate căcaturile ca fiind niște mari uau! -uri, ci omul este diferit, deci fiecare are câte un traseu mai mult sau mai puțin asemănător cu al altora. Parcă prea multa promovare a atâtor lucruri inutile și banalizarea altora importante ne-a cam tâmpit; suntem bulversați, am vrea să facem de toate deși nu ai cum într-o viață de om, și de aici încep probleme.

Sufăr de lipsuri. Duc dorul multor chestii, aș vrea să înot în bănet, mi-ar plăcea să piș aur care, ulterior, să se poată solidifica în lingouri, visez să mă învelesc cu foițe de aur de 50 cm și m-ar încânta o mașină de teleportat ca-n Start Trek ca să o pot folosi cu scopul de a vizita orice. Dar astea sunt utopii mizerabile demne de un om jegos care visează numai chestii materiale. Îmi place să poftesc ca un scrofoi ghiolban cu necesități cocălărești, de ce să vă mint? Nu sunt perfec, fraților! Sunt un căcat de om căruia nu i-a picat încă cașul de la gură. Dar visez: uneori frumos, alteori măreț. Și când mă trezesc, îmi amintesc că nu m-am șters la cur… și mi-am tras chiloții deja… În fine.

De ce să fim ca alții? De ce să vrem ce au alții? De ce nu ne putem stăpâni dorințele și să ne acceptăm statutul? Să fim cinstiți: nu toți pot fi actori, cum nu toate femeile pot fi mame. Asta este o teorie pe care mi-o asum fără nicio jenă, și cred că fiecare își are rostul pe lumea asta, fie că trebuie să fie un trist fără margini ori vreun mega mare popular. E lecția pe care încerc să o învăț, încerc să nu mai poftesc la strugurii ăia acri, să vreau să fiu eu cu fiecare zi care trece, să mă perfecționez, să învăț cât mă duce capul și să mă abțin când e cazul. Viața asta nu e despre unul, ci despre noi toți corelați. Mă uit în spate și văd o evoluție, și abia aștept – privind acum în viitor – să văd cum timpul a trecut frumos peste mine, să-mi văd maturitatea și capacitatea intelectuală mai degrabă decât cea fizică. Viața este despre a învăța să cedezi, chiar și în fața morții, cu înțelepciune.

Sunt frunza care se odihnește pe gunoaie în așteptarea vântului care o va purta pe brațe într-o bună zi…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s