Iar m-am îmbătat…

Nu, nu cu apă rece, cum poate ați crede, ci cu vin. Da, oleac’ di jin moldovinesc nu făcut ca la carti, dar fără sulfiți/sulfați/ ori alte bazaconii. Și bere, vreo două. Și uite că m-a prins flama… în fapt, cu ustensilele-n mână. Eram în grădină, la plivit. M-am răpezît pi strat să-l curăț, ca să pot răsădi niște plăntuțe, dar nu halucinogene, deși n-ar fi rău să mă arunc pe un business ca ăsta, care prinde la minori. Mă rog, momentan nu mă bag, că n-am semințe și nici teren, dar pe viitor, cine știe?… ăsta e un text pentru sereiștii care pun botul cu dorință de supt pulă virtuală. Dar, trebuie să mai facem și glume, că altfel ne ducem pe pul… apa sâmbetei.

În fine, să trec la muncili câmpului cam sărăcăcios, și anume: mai o bureană, mai o rădăcinoasă, mai un fruct. Rămăsesem să vă spun cu lucrul propriu zis. Ei bine, aveam la-ndemână un cuțit și mâinile din dotare pentru pregătirea terenului; vroiam să plantez niște oregano, dar m-am răzgândit între timp, și am luat hotărârea de a-l însămânța cu rozmarin. În timp ce dumnezeiam(mai pe șleau, am dat niște Paști! Cruci! Dumnezei! de s-au ofilit până și plantele vecinilor) eu pe acolo de zor buruienile care cu greu se lăsau smulse din pământ, hop-țop numa’ ce apare și uncheșu’ care-mi solicitase ajutorul într-o problemă de viață și de moarte(adică să-i încarc telefonu’). Zic „stai oleacă să termin partea asta, și vin îndată!”. Mă pui repede să termint ce am început ca să nu mă aștepte omul dijaba, fac acolo niște rânduri în linii curbate, bag repede semințele parcă aruncate din avion(unele-n rând, altele pe lângă rând), astup în doi timpi și trei mișcări, bat nițel pământul că așa se face și las totul baltă ca să-mi salvez unchiul din ghearele grației(cartela intrase în grație, deci nu mai putea telefona). L-am poftit fumos în casă, ne-am așezat la o gargară, și gargară ne-am făcut amândoi(în limbaj popular, gargara s-ar intitula pachet). Cu alte cuvinte, am luat înțeleapta decizie de a lepăda ustensilele muncilor câmpului și munca în sine deci, și de a continua periplul unei aventuri, dar cu jin, adic’ dinăla moldovinesc di la țarî. Ș-am apărut cu o sticlă-n mână de Rose de Săbă. Ne-am așezat frumos la masă, și dă-i cu un pahar, dă-i cu o poveste, ba mai o amintire, și timpul trecu și se făcut vreo 4 fără(în condițiile în care uncheșu apăru pe la 11). Și am băut, nu foarte mult, dar suficinent cat s nu potzr scrie corec. Ei, nici chiar așa! Oricum, se știeee că moldovenii-s bețivi. Şi se şi confirmă(mai ales din Iași și Vaslui).

Hai că am făcut un intro fâsâit, dar drăguț aș zice eu. Oricum, treaba cu băutul se pune, și se pune zilnic. Dacă ce mi-am dorit să devin nu s-a împlinit, măcar cu băutura s-o fac lată, ș-am decis, în decursul a doi ani(muncă grea, cu cumpene, cu cântăriri) să devin un bețiv. Vin știu să fac, de dat bani nu trebuie să dau, deci băutură gratis am. Mă rog, cu munca e mai greu până la rezultatul final, dar se rezolvă și aia. Cred că e mai ușor să devii bețiv decât să te faci jurnalist. În meseria de bețivan n-ai compromisuri de făcut, dacă știi să-ți produci singur beutura. În schimb, în cea de jurnalist, dacă nu sugi o pul… ceapă, ai șters-o! din redacție, din trust. Acum, cu scrisul, treaba e mai groasă: trebuie să-ți asculți șefuții unși cu alifii colorate(portocalii, galbene, roșii, albastre, verzi), asta dacă vreți să-ți meargă bine și să trăiești mult în trust(adaptare după una din poruncile lui Dumnezeu). Altfel, jurnalism imparțial, obiectiv, mai rar, pe cale de dispariție chiar. În fine, am dat-o din băutură-n alta, deși începusem cu plantat tot felul de bizarerii…

Concluzie: de la cultură la agricultură nu-i decât un pas… sau nici măcar! că se amestecă bine, bag de samă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s