Nebunie temporară: monologul unui sclerozat

Toată lumea e proastă. Asta e o afirmație pe care mi-o asum. Bag pumnul de pastile să creadă că-s nebun. Oricum, ei sunt mai nebuni ca mine, de asta sunt sigur. Deși m-au închis în camera asta obscură și m-au legat cu cămașa de forță, eu totuși sunt mai lucid ca ei. Nicio minte nu poate fi încătușată, nici cu o mie de cămăși, nici într-o mie de camere.

Am obosit… psihic, sunt frânt. Atâția suferinzi afară, și-aici atâta durere n-am văzut de când sunt. Ai mei mă cred bolnav. E greu să le înțelegi limitele, căci sunt ai tăi și ți-e greu; te doare când propria familie nu are capacitatea să te perceapă. Cu sau fără ei, tu tot singur rămâi, și te lupți să supraviețuiești printre orătănii zgomotoase, violente și impertinente. Cum să te înțeleagă? De unde să te mai înțeleagă? când tu înțelegi tot și n-ai mai vrea să înțelegi nimic… Of, cum e și cu viața asta pentru unii! Parcă eram egali, nu? Ori cel puțin așa vociferează pe la colțuri puzderie de proști. Și colțurile s-au făcut vizibile de când cu noua lume; o nouă ordine s-a instaurat. Haos se numește tot, și nonvalorile plutesc deasupra tuturor cu veșminte de genii. Dar vor năpârli ei odată ș-odată… eu poate că n-o să mai prind momentul, dar viitorul da.

Ce bune-s merele astea! Gustoase, românești, cu viermi. Au coaja puțin cam aspră de la atâtea pesticide, dar se pot consuma. Mă rog, nu în exces, că faci cancer. Acum, orice ai mânca, dai în cancer. Chiar și mersul pe jos pe timp îndelungat în marile orașe îți predispune organismul la o formă canceroasă. Și se mai zice pe la tv că „mișcare cel puțin 30 de minute”… păi unde să faci, dacă n-ai bani de sală? Zici că mergi la serviciu pe joc, că faci sport, când de fapt tu faci cancer… Păi asta-i o lume normală? Mai bine cu metroul.

Sunt proști mulții. Dar nu proști utili, ci proști degeaba. Degeaba îi mai ține și pământul, că m-am săturat de ei… Dar pe mine? pe mine cine mă mai ține dacă nu prostia? Mă țin nervii, dar până când o viață de pustiu, plină de mizerii și nefericire veșnică? Mai bine în cămașă de forță. Aici am mâncare, am de băut, acoperiș deasupra capului să nu mă plouă și mai am și companie; că plăcută, că neplăcută, dar măcar nu-s singur. Unii se mai taie, alții se mai aruncă de la fereastră, dar ce să le faci? Îi poți condamna ținând cont și de vremuri? Mă mir și de mine că mai pot… mai pot răsufla strâns în mrejele iederei periculos de otrăvitoare numită viață.

[Pauză. Se aude o voce din fundul coridorului]

Auzi, iar îmi vin cu sedative. Păi ce, eu-s nebun? Și dac-oi fi, ce-i rău în asta? Mai bine nebun decât prost.

Și iar mă duc în lumea visurilor…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s