Discuții românești

Inutile. Da, cam așa se întâmplă de cele mai multe ori când stai la câteva beri ieftine și proaste, undeva la o terasă, înconjurat de atotștiutori plămădiți din același material din care și tu ai fost modelat la un moment dat. Se încinge o discuție mult ramificată, de parcă toți am fi o enciclopedie. Există doar o singură problemă: enciclopedia prețioasă e doar copertă; restul, foile, sunt goale… și-i răsfoită de vântul care suflă a pagubă. Castele de nisip risipite-n atmosfera încinsă, purtate pe brațele UV. Stai șapte ceasuri discutând inutilități mărețe, de parcă niciun alt geniu nu s-ar fi născut până la tine. Bați recorduri monstruoase de iluzii, spui câte-n lună și-n stele ca a doua zi să revii iar la viața mică și liniară, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ai deraiat puțin, dar te-ai repus pe șine îndată. Ai mai vrea, dar să vedem când o să mai vină momentul pe care îl aștepți cu nerăbdare. E o escapadă care-ți mai dă suflu, mai scapi de rutina în care ești înglobat, cu toate că nu-i chiar o formă ideală de a o înlocui. Scapi de tristețe cu ajutorul iluzoriu al libertății de geniu, când geniul e de fapt prins în capcana minții.

Ești aspru cu propria persoană, te mustri deseori, dar vrei – nu vrei, ești prins în capcana socială. Oamenii sunt falși. Trăiesc în aparențele pe care le cunoști prea bine, dar pare că-ți place, uneori. Alteori, pare că n-ai mai vrea; o dureroasă și cruntă realitate sună mai bine când te plictisești de zâmbete creionate. Și vrei uneori să te refugiezi iar în lumea ta mică și frumoasă, unde mai ai posibilitatea să visezi, să dorești, să vrei, să poți, să atingi. Altfel, viața se știe că este un nesfârșit șir de drame. Din suferință atingi o formă de biruință: birui niște tipare, birui o formă de sensibilitate transformând pojghița placentară cu care te acoperi într-o carapace rezistentă, birui ideea de necunoscut prin cunoaștere, ș.a.m.d. Partea proastă venită la pachet cu rezistența ar fi nivelul crescut de susceptibilitate „datorat” problemelor multiple de care te poți lovi în viață. Și ajungi să fii neînțeles, să fii criticat și aspru judecat pentru extern, pentru mască. Prea puțini rup barierele sociale ca să te cunoască; lumea nu mai are răbdare, oamenii sunt mult prea superficiali să dea atenție unor lucruri cu adevărat importante. Dar există indivizi și pentru tine, există inși și ca tine. Ori, vreau să cred că am dreptate. Deși cu textul mereu sumbru, licărul de speranță încă mai arde liniștit în suflet.

Bucuria, frumusețea, dragostea, toate astea sunt trecătoare; suferința este călăuza spre o mai bună înțelegere.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s