Anunțul de recrutare – deșeuri învelite frumos

Câteva anunțuri de angajare, dezmembrate și descifrate, ar suna cam în halul acesta: Firmă, caut prost. Firmă, caut aghiotant. Firmă, caut bulangii. Firmă, caut să vă folosesc. Firmă, nu dau doi lei pe viitorii angajați. Firmă, caut să prosper pe spinarea altora. Firmă, vino să-mi muncești pe gratis. Firmă, eu nu-ți dau nimic, tu-mi oferi idei. – sunt doar câteva din multitudinea de anunțuri încărcate zilnic pe social media ori site-uri de recrutare.

Cât despre agenții, îți îndrugă tot felul de termeni cool pe grupuri specifice de facebook spre exemplu, ca să afli, mai apoi, că de fapt nu vei face altceva decât să dai cu mopul pentru o hârtie de internship/practică care, oricum nu te va ajuta nici măcar la veceu – îți zgârâie rect-anusul. Într-un domeniu în care creația e baza, bătaia de joc face parte din lista lungă de cerințe, însă scrisă micuț, ca-n contractele cu banca, să nu se prindă fraieru’. Ce să mai, angajatori cu atitudini de cocalari și pretenții de N.A.S.A. Am observat că se bate tare moneda pe cafea: cafea la greu, cafea din belșug, râuri de cafea, cafea din plin etc. Neprietenilor, ce-i cu gârla asta de cafea? Îi înghiați(ademeniți) pe bieții oameni cu atâta cafea ca să reziste cât mai mult la muncă, ai? Este, oricum, evidentă sugestia: treabă în exces, bani puțini și timpul liber inexistent. Deducție logică pentru orice mediocru. De când o factură se plătește-n cafea sau fresh de portocale? Dacă ar interesa pe vreun candidat cafeaua, cred că mai degrabă s-ar face direct distribuitor fără să mai apeleze la voi, zic. Lumea vrea salariu decent și un program normal din care să-și permită două-trei ceasuri petrecute cu cei dragi, nu dormite ca bușteanul. Considerați că un litru de cafea suplinește patru ore cu propriul copil? Nu, oameni buni, și n-ați înțeles nimic. Bag de seamă că mai degrabă trăiți cu senzația cum că o cafea oferită la muncă ar fi un soi de gest nobil, o mână-largă din partea voastră, oportunitatea oportunităților. Așa condiții de muncă de lux mai rar s-ar înțelege. Dar știți ceva, fraților? omul nu trăiește cu a voastră cafea pentru care, cu siguranță, va trebui să plătească un preț scump.

O altă anomalie, dacă aș putea s-o numesc așa, ar fi anunțul non-creativ din domeniile de creație; mi se par toate trase la indigo. Un spirit de turmă persistent și destul de statornic s-a așezat de ceva vreme în zona asta. Termeni ca „mediu de lucru relaxant/plăcut”, „atmosferă prietenoasă”, „echipă cutare(de bine, oricum)”, „avem cafea din plin”, „avem sucuri” ș.a.m.d fac senzație în rândul doritorilor de locuri de muncă. Toate fun-urile de pe suprafața pământului, mai puțin treaba cu cașcavalul. Se pare că munca la români e benevolă; un soi de voluntarianism involuntar. Pesemne că nimănui nu-i prea pasă să câștige și ceva bani din propria sudoare vărsată-n agenție întru trăinicia ei, ori cel puțin al unui task executat. Sau poate că unora le pasă, dar se cred prea mărunței să-și ceară drepturile, așadar, tac mâlc și execută, că doar așa au văzut/au fost îndrumați. Idei să ai, tânăr și naiv să fii iar restul… mă rog. Tu, habarnist de fel, te bucuri pentru început că te-au băgat în seamă, crezi c-ai prins jobul visurilor dar regreți abia când primești șutul în cur de bun-rămas, evident, fără bani de buzunar. Iar dacă îndrăznești să te plângi, atunci te vor mustra astfel: Mulțumește-te că ai „deprins” niște cunoștințe– aiurea! De unde cunoștințe dacă nimeni nu a avut timp de tine, și tu doar ai cărat trena cuiva? N-ai voie să dezvălui ce porcărioare ai avut de îndurat; nu e fair play. Rahatul trebuie să rămână în agenția dependentă de o imagine imaculată.

Dar, cine-s eu să judec modul cum fac alții piața locurilor de muncă? Sau că tinerii, din dorința de a obține o atenție, se lasă călcați în picioare? Ce viață e asta să fii sclavul unui statut? A cui e vina de am ajuns aici? Alergăm după niște căcaturi care oricum nu ne satisfac. Nu spun că nu sunt momente de tensiune într-un anume colectiv, doar vreau să subliniez atitudinea ostilă și fățarnică a unor angajatori, cât și micimea angajaților. Aș vrea ca din ambele tabere lucrurile să se mai așeze, să fie, într-adevăr, mai prietenoase(la modul real), mai cu respect, mai cu bun-simț.

Oare cer prea mult? Sper, totuși, că nu…

Pe altă dată, dragilor!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s